Eu sunt Lorena Sasan, mamă a patru copii, educatoare de profesie și creatoare de materiale creștine ilustrate – gândite special pentru mame și copii care vor să petreacă timp împreună, aproape de Dumnezeu.Totul a început simplu: colorând alături de copiii mei.Voiam o activitate care să ne aducă liniște, dar și sens. Care să ne apropie unii de alții și de Cuvântul lui Dumnezeu. Așa au apărut primele cărți de colorat cu versete biblice – create cu grijă, ilustrate cu blândețe, și inspirate din nevoia mea reală de mamă.Astăzi, prin LoreSa, ofer:📖 cărți de colorat cu versete biblice (pentru copii, mame și familie)💌 materiale digitale ușor de folosit🕊️ idei simple pentru un timp liniștit cu Dumnezeu, în mijlocul zilelor agitateCred cu toată inima că nu e nevoie de perfecțiune – ci doar de un pas mic, zilnic, spre Cuvântul Său.Bine ai venit în locul unde „un verset pe zi” aduce mai multă pace decât 1000 de planuri perfecte. Fii muult binecuvântată! 🤍— Lorena